15. „Cântarea Mării” (de Maryam şi Mošé)

Cânta-voi lui Iahwé
Căci n-are-asemănare.    
Pe cai şi călăreţi
I-a năpustit în mare.
Putere şi-ocrotire
Mi-a fost şi izbăvire.
Acesta-i Dumnezeul pe care-L voi chema,
Lui s-a-nchinat şi tata, pe El Îl voi cânta.
Iahwé e un viteaz,
Numele Lui:  I A H W É !
Oşti faraonice şi  c a r e,
Le-a năpustit pe toate-n mare.
Şi spuma oastei lor, burduf,
S-a înnecat în Marea Suff.
Noiane i-astupară-ndată,
S-au dus la fundul apei ca o piatră.

Braţul Tău drept, Iahwé,
Faimos şi-atot-zdrăvan,  
Braţul Tău drept, Iahwé,
Zdrobeşte pe duşman.
Prin nemăsura măreţiei Tale,
Răstorni pe cei ce-Ţi stau în cale;
Mânia Îţi dezlănţui val văpai,
Şi-i mistui ca pe-un pai.
La suflul Tău clocotitor,
Chiar apele s-au strâns sobor,
Şi valurile-au stat ca-ntr-un zăgaz;
S-au închegat talaz lângă talaz.

Duşmanul îşi zicea:
„Gonesc, i-ajung,
Prădez, împart,
Şi mă voi răzbuna.
Voi trage şpanga, voi izbi,
Şi mâna mea-i va copleşi”
Dar ai suflat cu vântul Tău,
Şi marea i-a-nvelit în hău.
În ape vajnice, ştiulumb,  
S-au dus ca un pietroi de plumb.

Cine-i ca Tine,
Iahwé între zei?
Cine-i ca Tine
Sfânt şi adorat între ei,
Temut, lăudat,          
Făcător de minuni?
Braţul drept Ţi-ai urnit 
Şi pământul pe eghipţi i-a-nghiţit.

Cu mult har ai purtat
Neamul Tău cumpărat,
Prin minuni conducându-l
Spre sălaşul Tău, sfântul.

Auzind, se-nfioară  popoare,
Palestinii-s în munci de născare.
Toate spaimele Domnului,
Cad peste „taurii” Edomului.
Pe „berbecii” Moabului, iată,
I-apucă groaza deodată.
Cananeii, pe unde trăiesc,
Cu toţi se topesc.
Peste ei va cădea
Marea scârbă şi dârdoră grea.
Sub dreapta Ta încordată,
Vor sta muţi ca o piatră;
Până va trece,
Iahwé, neamul Tău,
Până va trece
Poporul Tău scumpărat.
Ca să-l aduci şi să-l sădeşti
Pe muntele moşiei Tale,
În locul unde Tu domneşti,
Lăcaş de Tine ridicat –
În sanctuarul Tău, Iahwé,
Palat de mâna Ta durat.
Şi va domni o veşnicie
Iahwé cu-a Lui împărăţie.