|
Mi-s tălpile-ngheţate iar capul mi-e fierbinte.
Durere, mai stai locului cuminte,
Sau doare-mă prin tălpi, nu mă durea prin minte.
Eu n-am 'nălţat vreun deal şi n-am întins vreo vale,
Dar m-am proptit în râpă să nu se mai prăvale;
N-am înălţat palatul şi nici măcar chilia,
Dar cortului cu pravili i-am înnodat frânghia.
N-am dibuit prin ceruri cu mintea sau cu mâna,
Dar de rusalii sfinte am curăţat fântâna,
Ca să-şi privească-n ea mireasa ei - cununa.
Oricât de patriarh cu ani împovărat,
Eu n-aş putea să spui că lucru-am terminat.
Atâtea-s de făcut, mă năpădeşte treaba;
Nici când mă rog parcă nu stau degeaba.
Aşa cum pe sub streşini se vâltoresc lăstunii,
În cuibul lor să strângă din licuricii lunii,
Îmi cat copilăria chiar şi pe unde nu-i,
Să mi-o agăţ pe noapte în tindă, într-un cui.
Lumina, puişor de candelă, gălbui.
Mi-s tălpile de gheaţă, iar capul mi-e de foc.
Durere, este timpul să o cam iei din loc.
De nu, pe nesimţite, eu o să ies din joc.
|
Comments
Critica literara daca este hatra uneori, are marea datorie de-a scoate la lumina Adevarul despre opera unui poet. In cazul nostru, vorbind despre poezia crestina ( de spiritualitate protestanta ) , constatam ca prea multa vreme ea a fost tinuta intr-un con de umbra,care deseori l-au saracit pe scriitor de bucuriile rodirii propriei sale creatii. Nu este drept acest lucru! Pana la urma orice creator de frumos artistic , trebuie sa guste, macar efemer, bucuria implinirii muncii lui. Uneori ne dam seama mult prea tarziu, de-abia cand pierdem iremediabil, valoarea unui om de litere . Gandul meu se indreapta in aceste momente si spre Ionatan Pirosca, poetul modernist care-a incalzit sufletele sutelor de crestini prin forta cuvintelor sale viguroase si adanci. De curand ( in luna aprilie a acestui an ) poetul a fost chemat de Tatal sau Acasa, poate prea devreme spunem noi, insa intotdeauna Dumnezeul nostru stie de ce se intampla asa, si nu altfel. Ni se vor limpezi toate intrebarile inlacrimate , atunci cand Il vom vedea pe Rege , si cand privirea Lui, ca o flacara de foc, ne va confirma ca ne-am sfarsit cu bine alergarea.
Asadar, varfurile de lance ale poeziei crestine protestante sunt: Costache Ioanid in Traditionalismu l romantic, Benone Burtescu in Neoclasicismul cu tendinte moderniste, si Ionatan Pirosca in
Modernismul romantic si bucolic. Trebuie sa mentionam ca poezia lor este o Art for Art sake , insa noi putem schimba definitia in ART for GOD SAKE. De asemenea, precizam ca atat Universul liric al poeziei lor cat si Ideatia ei, in miezul ei cel mai profund, fac dovada unor talente autentice, remarcabile. Poezia lor se adreseaza tuturor crestinilor, indiferent de confesiune, surmontand granitele protestante, si capatand valente universaliste. Crestinii ortodocsi sau catolici isi regasesc, de asemenea, Divinitatea in Logos-ul ei nemuritor.
Mai confesionali ( dar haruiti din plin ) raman poetii : Valentin Popovici si Petru Dugulescu ( in spatiul baptist ), Florin Laiu ( in spatiul adventist ), Corneliu Livanu , Tatiana Topciu si Emil Bulgar ( in spatiul penticostal); acestia au cultivat o poezie vie , vibranta, impregnata de forta Credintei lor. L-as mentiona aici si pe talentatul poet Traian Dorz ( dinspre Oastea Domnului ).
Intotdeauna vocea lirica in poezia lui Benone Burtescu isi va cenzura, cu mare grija si rafinament, emotiile. Niciun sentiment prea puternic nu-i poate distruge cadrul inalt ( asemeni unei catedrale ) de manifestare. Orice gest brutal este invelit in plasa fina a unei retorici solemne. Voit parca , poetul isi orchestreaza singur emotiile primare: " Mi-s tălpile-ngheţate iar capul mi-e fierbinte./Durere, mai stai locului cuminte,/Sau doare-mă prin tălpi, nu mă durea prin minte." Poezia de mai sus pastreaza insa aroma calda a Traditionalismu lui, si din aceasta cauza ea ne aduce aminte de un talentat poet laic: Ion Pillat, neoclasic si el.
In poezia lui Benone Burtescu tragismul conditiei umane se pierde intr- o seninatate clasica.
RSS feed for comments to this post.