Se cuvine sa mai zabovim macar o picatura de timp asupra poeziei lui Bogdan Gheorghita, poet reflexiv prin excelenta care , prin elanul startului sau artistic, promite extrem de mult arealului liric actual.
Poezia lui Bogdan Gheorghita poate fi socotita un excelent monolog , cursiv , curgator asemeni unui parau de munte rece si involburat. Eul liric , profund nelinistit simte nevoia sa-si explice siesi propriile confruntari cu lumea exterioara. Senzatia de CURGERE sufleteasca este coplesitoare, pur si simplu vocea lirica nu se mai poate domoli. Pentru un astfel de discurs incriptat, nici nu putea fi mai potrivita decat forma aleasa de poet: rima abia intrezarita, elipsa semnelor traditionale de punctuatie si de ortografie, fraze care se topesc una in cealalta ( de obicei, o singura propozitie principala si foarte multe secundare ). Efectul este maxim si in continut si in forma.
In continut : nu exista nimic altceva decat NELINISTE. Figurile de stil sunt ermetice ( " s-a nascut arca aceastya de sens si non-sens din vagul impuls de a-mi inneca tacerea in scris..." si " iar poate intr-un lent desant am sa dau si de sanctuarul din adanc" ), contradictorii, si aproape perfect orchestrate in fundal.
In forma: este o poezie care se citeste in serie. Dupa un poem trebuie sa urmeze al doilea ,apoi al treilea, asa dupa cum sunt savurate cestile de ceai fructat si aromat. Cititorul nu se va opri mai devreme de 4-5 piesete. Este o poezie care naste setea de vers si stie sa o si intretina, tocmai prin aceasta cursivitate obsesiva a gandurilor - reflexive.
In concluzie, cititi-l pe Bogdan Gheorghita. Este un poet valoros, si cu siguranta , merita atentia si afectiunea cuvenita din partea tuturor iubitorilor de poezie autentica.
De asemenea , Critica literara ii recomanda tanarului poet sa incerce si alte formule de expresie artistica, care ii vor pune in valoare ,la fel de bine , talentul sau viguros.