Pe mine ma poarta gandul deseori spre urbea mea natala ,cu strazile ei inguste si stramb - pietruite , cu muntii ei albastri si verzi , deopotriva.
Mi-e dor de sipotul raului rece si razvratit, in meandrele lui brazduite de crengile rupte si ude. Mi-e dor de mirosul de brad, si de cel al frunzelor de nuc, uscate.
Mi-e dor de cerbul meu batran din parc - oare mai traieste? - mi-e dor de ursii cei ursuzi si matahalosi, de fazanii si de paunii tantosi. Mi-e dor de florile din gradina bunicii... de iasomia ei atat de parfumata, de bujorii oachesi , si de trandafirii cei infumurati.
Mi-e tare dor de bunicii mei... Ce minunati crestini au stiut ei sa fie!
In sfarsit , MI-E DOR...