|
Azi m-am certat din nou cu mine
Şi, supărat, m-ascund în rime.
Ieri am condus un nou sicriu...
Când nu gândesc prea mult, mai scriu.
Ascund neliniştea în metru
Şi fruntea într-un nor de fetru.
În fine, totul este vis,
Noi trecem, după cum ni-e scris.
Mai stăm o vreme printre voi,
Claunii lucizi printre eroi.
Dar visul este viu coşmar,
Când toate se sfârşesc sub var.
Şi-avem în lut străvechi totem.
De ce mă minţi, frumos poem?
***
Mă sting ca sufletul cântând,
Mă schimb ca duhul în cuvânt.
Mă prind de tine, fir de pai,
Mă pic din mine, strop de rai.
Timp, ritm al inimii, mi-eşti scump,
Dar geana-i aripă de plumb.
Aş vrea să zbor şi-aş vrea să cresc,
Şi să rămân tot omenesc.
Să mă-nfrăţesc cu îngerii,
Aici, în valea plângerii.
(Este un exerciţiu, doar. Neisprăvit. Aştept Critica.
|
