| Nu va muri niciodată |
| Răspundem - Întrebări curente | ||||||||||||
|
Întrebare: Nu aţi putea comenta textul din Ioan 11:25,26? Cu stimă, TJ. Răspuns: Dragă TJ, hai să vedem care este problema. Iisus face aici două afirmaţii:
Probabil că întrebarea ta se leagă de expresia "nu va muri în veac". Am fost tentat să cred că Iisus ar fi zis că acel credincios "nu va muri pentru veci", adică nu va muri pentru totdeauna. Dar am verificat dacă sintactic se susţine o asemenea traducere şi nu este susţinută. Dimpotrivă, cealaltă variantă, că "niciodată nu va muri" este susţinută de Iisus tot în Ioan (8:51-52), unde a scandalizat pe iude cu această afirmaţie: ἀμὴν ἀμὴν λέγω ὑμῖν, ἐάν τις τὸν ἐμὸν λόγον τηρήσῃ, θάνατον οὐ μὴ θεωρήσῃ εἰς τὸν αἰῶνα. = Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac." În ambele cazuri, Iisus se referă la două categorii de credincioşi care vor fi salvaţi la A Doua Venire a lui Christos 1). cei care mor şi vor învia şi 2). cei care nu vor "gusta" ("vedea") moartea. Aceasta a fost şi credinţa apostolilor (1Cor 15:51-52; 1Tes 4:15-17). Iisus a promis să se întoarcă în aceeaşi generaţie (Mt 10:23; 16:27-28; Lc 9:26-27; Mat 24:34; Mc 13:30; Lc 21:32), iar apostolii au crezut la fel (Rom 13:12; Ev 10:37; Iac 5:8-9; Ap 3:11; 22:7, 12, 20) şi cel puţin Petru şi Ioan au înţeles că timpul exact al Parusiei este condiţionat (2Pt 3:11-12; Ap 14:15, 18). În acest context teologic al NT, eu înţeleg că Iisus Se referea la cei care vor rămâne în viaţă până la venirea Sa care trebuia să aibă loc în curând, în aceeaşi generaţie. Parusía a fost amânată din harul lui Dumnezeu (2 Pt 3:9) şi din cauza regresului spiritual, misionar şi doctrinar al Bisericii (cf. 2 Tes 3 etc.). Israel, deasemenea, a fost programat să intre în ţara făgăduită în aceeaşi generaţie a Exodului, dar Dumnezeu Şi-a revocat promisiunea faţă de acea generaţie amânând-o cu 40 de ani, pentru urmaşii lor (Nu 14:28-34; 1Cor 10:6,11). Te rog să citeşti referinţele biblice pe care le-am indicat, sunt foarte instructive. |
Comments
OK, mi-a venit inima la loc...
Scrieti: "Afirmaţia că epoca în care s-ar fi făcut cele mai multe schimbări şi încă necinstite ar fi fost 50-200 e.n. stă pe nimic altceva decât presupuneri."
Este vorba de unele tendinte ca a lui Marcion, Tatian, etc.. Nu este vorba de toate manuscrisele. Deci, in privinta acestor tendinte de corupere, autorul are dreptate. Desigur n-a existat o tendinta generala.
Cum se face totuşi că numele Phineas (transliterarea greacă a numelui ebraic Pinchas -- de origine egipteană) a fost redat corect de scribi timp de 1500 de ani, iar presupusul Phineas original din Luca 16 a trecut prin atâtea modificări într-un timp extrem de scurt? Şi fără să observe nimeni...
Afirmaţia că epoca în care s-ar fi făcut cele mai multe schimbări şi încă necinstite ar fi fost 50-200 e.n. stă pe nimic altceva decât presupuneri. Odată ce nu avem manuscrise întregi ale NT mai vechi de anii 300, şi doar fragmente din secolele 2-3, orice discuţie pe această temă nu aduce nici o lumină.
Mai există şi alt aspect: Dacă Biblia este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, aşa cum ea pretinde, dacă Dumnezeu a transmis cuvântul prin autorii ei, asigurându-se că ei vor fi destul de oneşti şi capabili să-l transmită, pentru toate scopurile practice, atunci oare acelaşi Dumnezeu ar fi permis ca oarecare scrib să falsifice grav textul, în aşa fel încât să nu mai avem nici un alt manuscris corect în paralel? Mai degrabă eu aş raţiona altfel: Dacă în secolele 3-14, în care apostazia înflorea în Biserică, totuşi manuscrisele din acel timp prezintă în cele mai multe cazuri variante explicabile şi erori sau schimbări minore, cu foarte puţin cazuri mai importante, de ce aş suspecta că tocmai în secolele cele mai apropiate de manuscrisele autografe şi de autorii inspiraţi, s-ar fi făcut cele mai multe şi mai grave "falsuri"? Şi asta fără ca lui Dumnezeu să-I pese! Iar astăzi, credinciosul n-ar mai putea citi Biblia în siguranţă, ci ar trebui să ceară părerea criticilor, dacă nu cumva ei suspectează că ceva n-ar fi în regulă. Din punctul meu de vedere, eu pot dormi liniştit. Experienţa mă asigură că mult mai multe sunt cazurile în care Biblia este interpretateă greşit, decât tradusă sau copiată greşit. Dar încă şi mai serios este un alt aspect. Se zice că Mark Twain ar fi spus-O: "Eu nu am probleme cu acele texte biblice greu de înţeles, ci cu acelea pe care le înţeleg!"
http://www.scribd.com/doc/39687808/Final-Paper
Tertullian named the beggar Eleazar
"But when the world rejoices, let us grieve; and when the world afterward grieves, we shall rejoice. Thus, too, Eleazar in Hades, (attaining refreshment in Abraham's bosom) and the rich man, (on the other hand, set in the torment of fire) compensate, by an answerable retribution, their alternate vicissitudes of evil and good."
"On Idolatry" (chapter 13, verse 9)
"It was probably horror vacui that prompted more than one copyist to provide a name for the anonymous Rich Man. In Egypt the tradition that his name was Nineveh is incorporated in the Sahidic version, and seems to be reflected also in P, which reads πλούσιος ὀνόματι Νευης (probably a scribal error for Νινευης). During the third and fourth centuries a tradition was current in the West that the Rich Man’s name was Phineas. The pseudo-Cyprianic treatise De pascha computus, which was written in the year 242/3 in Africa or in Rome, declares (ch. 17): Omnibus peccatoribus a deo ignis est praeparatus, in cuius flamma uri ille Finaeus dives ab ipso dei filio est demonstratus (“Fire has been prepared by God for all sinners, in the flame of which, as was indicated by the Son of God himself, that rich man Phineas is burned”). The same tradition is repeated toward the close of the fourth century in the last of the eleven anonymous treatises that are customarily assigned to Priscillian, a wealthy, highly educated layman who became the founder of a gnosticizing sect in southern Spain. Here the name is spelled Finees (in the only manuscript extant of Tract ix the name is spelled Fineet with the t stroked out and surmounted by s). The reason that the name Phineas was given to the Rich Man may be because in the Old Testament (Nu 25.7, 11) Eleazar [compare Lazarus] and Phinehas are associated. A note in the margin of a thirteenth century manuscript of the poem “Aurora,” a versified Bible written in the twelfth century by Peter of Riga, states Amonofis dicitur esse nomen divitis (“The name of the Rich Man is said to be Amonofis [i. e. Amenophis]”).
Metzger, B. M., & United Bible Societies. (1994). A textual commentary on the Greek New Testament, second edition a companion volume to the United Bible Societies' Greek New Testament (4th rev. ed.) (140). London; New York: United Bible Societies."
Pentru astazi
Desigur, pericopa cu femeia adultera este compatibila cu Biblia. Parca primul care comenteaza ceva legat de ea este episcopul Papias din Hierapolis. Nu ati putea gasi citatul mai larg, ca sa il putem analiza in context?
General presentation of the story of Lazarus and the Rich Man
A literal, historical event or an ebionite source?
According to Wikipedia> "Some Christians view the story of Lazarus and the Rich Man as an actual event which was related by Jesus to his followers;[9] this was generally the view of the medieval Church. According to this view, this story is not a parable but literal biography. Supporters of this view point to the amount of detail in the story. For example, in no other parable does Jesus give a character's personal name, but refers to the characters as "a certain man", "a sower", etc."
But another view holds that the story was not told by Jesus, because this story is in contradiction with the Old Testament statement about Abraham (Psalms 146:4, Isaiah 63:16, Daniel 12:2), with his own words (John 3:13, John 5:28,29) and of his followers words (Acts 2:34, Hebrews 11:39). Proponents of this view suggest that it is significant that only the Gospel of Luke mentions Jesus telling the story. Also, about Lazarus virtues we read nothing, just he was sick and poor. But the Jewish ebionite communities (heretics, the followers of Thebutis) believe in afterlife and consider this kind of man a virtuous. This story could be an ebionite story put later in the Gospel of Luke in some manner like The Pericope Adulterae in the Gospel of John. See> http://en.wikipedia.org/wiki/Jesus_and_the_woman_taken_in_adultery .
According to Dr. F. H. A. Scrivener: "In the second century we have seen too many instances of attempts to tamper with the text of Scripture, some merely injudicious, others positively dishonest". He states that "it is no less true to fact than paradoxical in sound, that the worst corruptions to which the New Testament has ever been subjected, originated within 100 years after it was composed: and that Irenaeus and the African Fathers, and the whole Western, with a portion of the Syrian Church" (used altered manuscripts) (F. H. A. Scrivener, Introduction to the Criticism of the New Testament).
According to G.D. Kilpatrick (Atticism and the Text of the Greek New Testament, at 125-131): "Deliberate changes in all text types appear to antedate A.D. 200...as distinct from errors... all categories of deliberate alteration... are present in both groups. Tatian is the last author to make deliberate changes. The vast majority of deliberate changes were older then A.D. 200. They came into being in the period A.D. 50-200."
Deocamdata.
Critica textuală se referă în mod strict la compararea manuscriselor şi a tuturor versiunilor şi surselor relevante, nu se referă la armonia cu contextul teologic al SCripturii sau oarecare asemănări cu texte antice. Aspectele despre care vorbeşti aparţin altui nivel de critică, aşa-numita critică istorică sau "critică superioară" (high criticism) care poate fi utilă uneori, dar de regulă a fost atât de mult abuzată, încât cei care au urmat-o au ajuns la necredinţă.
Povestea cu bogatul şi săracul este o fabulă care prin morala ei nu contrazice Biblia. Dacă vrei să iei fabula ca atare şi să declari elementele ei ca fiind adevăr, atunci desigur că ajungi la contradicţii. Dar pe calea aceasta multe lucruri ar trebui eliminate din Biblie. Cert este că nu noi avem căderea de a reconstitui acum Biblia. O moştenim aşa cum este. Ceea ce ne interesează este mesajul acestor pilde, povestiri, naraţiuni istorice, fabule etc.
Eşti sigur că povestea se află în "anumite forme apropiate de redare in anumite scrieri pagane si apocrife evreiesti" ? Aş vrea să ştiu care sunt sursele sigure unde această poveste se mai găseşte. Nu putem construi pe simple supoziţii. Părinţii Bisericii nu au ştiut de alte surse. Ştiu că există o sursă grecească asemănătoare, despre care se spune că este a lui Josephus (Discurs despre Hades), dar s-a stabilit că este mult mai târzie. În acest caz nu poate fi sursa pasajului din Luca, ci mai degrabă invers. Faptul că bogatul şi săracul poartă nume alternative nu este neobişnuit. Şi alte personaje biblice din NT poartă asemenea nume în diverse manuscrise. Sunt dovezi că cititorii NT au încercat anumite identificări. Acum editorii folosesc note editoriale. Pe vremea aceea editorii (scribii) introduceau nota editorială în text. Ceea ce se întâmpla extrem de rar.
Pasajul cu femeia păcătoasă din Ioan 8 este genial, indiferent care ar fi sursa lui. Este cu siguranţă un moment al Evangheliei, un episod din lucrarea lui Iisus. Este adevărat că locul acestui pasaj (din punct de vedere literar şi cronologic) nu este acolo, se ştie că unele manuscrise îl aşează în alt loc sau în altă Evanghelie. A fost în final fixat în Ioan din tradiţia că vine de la Ioan. Dar pasajul este citat de Părinţi, care ştiau deci de existenţa acestui episod.
Ioan este foarte interesant din acest punct de vedere. Evanghelia lui se încheie de fapt cu capitolul 20:30-31. Dar mai târziu s-a gândit să includă şi episodul cu pescuirea de după înviere (cap. 21), după care Ioan repetă în ultimul verset ceea ce spusese deja la sfârşitul cap. 20.
Cu siguranţă credincioşii contemporani cu el îi cereau să le povestească noi şi noi întâmplări din viaţa lui Iisus. Astfel pasajul cu femeia păcătoasă poate fi un adaos de acest gen, ca şi Ioan 21. De altfel şi sfârşitul Evangheliei lui Marcu are două variante, una scurtă şi una lungă. Nu ar fi înţelept să respingem toate aceste pasaje mari ca interpolări târzii. Ele puteau fi foarte bine adăugiri sau variante originale ale autorului. Ioan 8 poate să fi circulat şi separat, asemenea micilor epistole ale lui Ioan (2-3).
Vezi şi http://en.wikipedia.org/wiki/Rich_man_and_Lazarus
Creştinii (chiar şi iudeo-creştinii / "nazarinenii") au rupt legăturile cu ebioniţii încă înainte de anul 70, aşa că îmi vine greu să-mi imaginez că au împrumutat tocmai de la ebioniţi o poveste pe care s-o mai şi pună la loc de cinste în Evanghelia singurului autor neevreu, asociatul lui Pavel! Asta chiar ar fi fost o realizare editorială bună pentru un scenariu conspiraţionist
Nu este vorba de aspect de gandire sau de plac... omul nu poate schimba nimic dupa ureche sau gandire, nici dupa plac. Trebuie dovezi serioase si asta o poate da numai critica textuala. Si critica textuala da astfel de dovezi.
Problema criticii textuale asupra aceste predici este complexa. Intre timp au iesit la suprafata anumite dovezi, care inclina balanta spre aceia care sustin acest text ca neautentic.
Primul aspect al criticii textuale: Aceasta predica contrazice toata Biblia, deci este clar ca nu se potriveste cu contextul ideologic al Bibliei. Unii incearca sa armonizeze problema argumentand ca predica este de fapt o pilda. Este o incercare slaba care nu rezista. Textul nu seamana cu o pilda.
Al doilea aspect de critica textuala:
Predica se regaseste in anumite forme apropiate de redare in anumite scrieri pagane si apocrife evreiesti. Seamana a readaptare. Plus in anumite manuscrise apare si numele bogatului, o pocire a numelui ebraic Fineas. Daca luam in calcul ca Tertullian il numeste Eleazar pe Lazar, este clar ca avem de a face, la origini, cu un text imprumutat de undeva, ca si textul femeii prinsa in adulter. Posibil de la ebioniti.
RSS feed for comments to this post.