| 52:13 – 53:12 Poemul imperial al lui Mesía |
| Profeţii ulteriori - Isaia |
|
Da, Robul Meu cel vrednic va învinge,
Apoi Se va-nălţa nespus de sus ! Şi-aşa cum s-au cutremurat mulţime, De faţa Lui, ce arăta ca nimeni, De chipul Lui neomenesc, distrus, La fel vor tremura popoare multe; De ştirea-I împăraţi vor amuţi, Căci vor afla isprăvi nemaivăzute, Nemaivestite veşti vor auzi. O, cine-ar fi crezut această ştire? Cui braţul lui Iahwé s-a arătat? El a crescut ca un vlăstar ’nainte-I, Ca o odraslă din pământ uscat; N-avea o faţă mândră să ne-arate, Nici chip care ne-ar fi îngenunchiat. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii, la necaz deprins; Ca şi cum El ne-ar fi ascuns obrazul, L-am socotit nimic şi L-am respins. Dar El purta a noastră suferinţă, Era-ncărcat cu vaiul meu şi-al tău, Şi noi credeam că e bătut de soartă, Lovit şi schingiuit de Dumnezeu.
Străpuns era de-a noastră răzvrătire,
Din vina noastră era El zdrobit; El luă pedeapsa care-i plata noastră, Şi-n rana Lui ne-am fost tămăduit.
Noi toţi ne rătăcisem, fiecare
Pe drumul lui, răzleţ, ca nişte oi; Dar Dumnezeu ţinti în El păcatul Şi vina fiecăruia din noi. Fiind cercat cu silă şi ocară, El gura n-a deschis şi n-a răspuns, Ca mielul dus pe braţe la tăiere, Ca oaia care, mută stă la tuns.
Legat şi judecat, târât la moarte,
Cui oare-i mai păsa de soarta Lui ? C-a fost gonit de pe tărâmul vieţii, Lovit pentru păcatul neamului... I-au dat o groapă-n rând cu ticăloşii, Dar Şi-a găsit mormânt la un bogat, Căci nici o nedreptate nu făcuse, Şi-n gura-I vicleşug nu s-a aflat.
Din voia lui Iahwé I-a fost zdrobirea;
Dar, dându-Şi astfel jertfă viaţa Sa, Îşi va vedea urmaşii-n veşnicie: Prin El, voia lui Iah va triumfa. Din chinul Lui, ei îşi vor stinge setea, Cei drepţi, cu-a Lui ştiinţă-ndestulaţi, Căci Robul Meu va-ndreptăţi mulţi oameni Purtând păcatul celor vinovaţi.
De-aceea-I voi da gloate mari ca parte,
Şi va-mpărţi ca pradă pe cei tari, Fiindcă Şi-a dat chiar sufletul la moarte Şi numărat a fost printre tâlhari – Păcatele mulţimilor spăşind, Şi pentru-a lor iertare stăruind. |








