Tinere care mergi prin iarba schitului meu,
mai este mult pan-apune soarele?

Vreau sa-mi dau sufletul
deodata cu serpii striviti in zori
de ciomegele ciobanilor.
Nu m-am zvarcolit si eu in pulbere ca ei?
Nu m-am sfredelit si eu in soare ca ei?

Viata mea a fost tot ce vrei,
cateodata fiara,
cateodata floare,
cateodata clopot-ce se certa cu cerul.

Azi tac aici, si golul mormantului
imi suna in urechi ca o talanga de lut.
Astept in prag racoarea sfarsitului.
Mai este mult? Vino, tinere,
ia tarana un pumn
si mi-o presara pe cap in loc de apa si vin.
Boteaza-ma cu pamant.

Umbra lumii imi trece peste inima.