RSS
Tools
May 20
  • Verb
  • Muzică
  • Ştiință
AesopBlue
„Obraz priceput iaste al omului celui învăţat,
iară ochii celui fără de minte – pre margenile
pămîntului.” (Pilde XVII, 25 Biblia lui Şerban)

Internauţi prezenţi:

Avem 3 vizitatori online
Remus Valeriu Giorgioni: Lumi paralele
Coimentarii şi eseuri - Personaje biblice

Remus Valeriu Giorgioni: Lumi paralele – Universul durerii în cartea lui Iov (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011)

Pe Remus Giorgioni l-am cunoscut ca poet, acum vreo cincisprezece ani, când eram subredactor la revista Semnele Timpului. Am avut onoarea să-l vizitez la Lugoj, mai târziu. Am corespondat pe teme teologice, am gustat poezia sa, cu care mi-a îmbogăţit şi sufletul, nu doar bibioteca. La rândul său, Remus Giorgioni a publicat din poeziile mele la Cuvinte româneşti, revista lugojană pe care o slujeşte..Lumi paralele. Universul durerii in Cartea lui Iov

De atunci încoace, am avut şi alte surprize plăcute dinspre Lugoj. Am descoperit în poetul Remus Giorgioni un prozator original, autentic şi profund, care merită citit. După o serie de volume de poezie, a venit Briciul Dalilei (2001), un delicios roman-eseu, care cuprinde şi pagini de exegeză biblică, apoi Cei şapte morţi uriaşi (2009), roman cu un subiect actual: pitoreasca nefericire a românului intrat în sclavia muncilor de construcţie în ţara tuturor posibilităţilor. Iar anul acesta, ne-a adus Lumi paralele. Remus este tot mai atras de profunzimile Bibliei, ceea ce se explică prin constituţia sa spirituală şi religioasă de viţă domnească. Doar Mircea Ciobanu (iarăşi un poet!) a mai produs o monografie a cărţii lui Iov, în 1997 (La capărul puterilor. Însemnări pe cartea lui Iov).  

Cartea lui Remus Giorgioni nu este chiar un comentariu sistematic, ci unul tematic, teologic şi filozofic, scris într-un limbaj de cristal cu picăţele de aur, accesibil, dar şi incitant la gândire teologico-filozofică şi analiză de conştiinţă. Nu vă aşteptaţi la un studiu academic, ci la o scriere pentru minte, inimă şi literatură.

Cartea a fost deja comentată de nume de referinţă ale literaturii române actuale, ca Petre Ursache şi Constantin Buiciuc.

Despre scriitorul Remus Val Giorgioni mai puteţi afla informaţii pe websiturile: AteneuRomânia literarăBanaterraBucureştii vechi şi noi,

Pentru achiziţionarea cărţii, vă puteţi adresa la BuyBooks
Lectură fericită !
Lect univ drd Florin Lăiu
Profesor de teologie biblică
  
 

Add comment


Security code
Refresh

Balet și patinaj artistic

balet si patinaj

Muzică populară

folclor

Istorie și sens

Img pentru Sensul istoriei

Diverse & Reverse