Introducere

Secolul al XX-lea, în cultura biblică românească, a simţit mereu nevoia de "o nouă traducere a Bibliei" în limba română. Fenomenul nu este specific românilor, întrucât şi culturi cu tradiţie biblică mai veche şi cu mijloace ştiinţifice superioare au produs noi traduceri şi revizuiri, pe diferite criterii. În limba română au apărut câteva traduceri biblice majore în perioada interbelică, dintre care unele încă sunt folosite cu prioritate astăzi. Din 1990 însă au apărut, atât în mediul ortodox, cât şi în mediul evanghelic, multe traduceri interesante, în special ale NT, dar chiar şi ale întregii Biblii. Toate acestea au urmărit fie mai multă fidelitate faţă de textul original, fie o limbă română mai actuală, sau ambele aspecte.

Fără a avea aici un studiu exhaustiv şi foarte academic, am impresia, după o răsfoire a Bibliei NTR, că aceasta nu este doar cea mai recentă, ci şi una din cele mai bune traduceri biblice în limba română. Nu vreau să spun că este deasupra oricărei critici, dar până în prezent pare să fie cea mai bună şi o recomand tuturor prietenilor şi confraţilor mei. Limbajul este atractiv, actual, păstrându-şi în bună parte şi echilibrul literar. Traducerea este, de asemenea, mai atentă decât cele anterioare, în multe locuri. Aranjarea în pagină este mai bună (pe paragrafe).

Observaţii 

•  Gen 1:1 „fără formă şi gol” (tohu wabohu sunt două substantive sinonime conectate într-un hendiadys, ambele înseamnă pustietate , singurătate, „nepopulare”; dar nici unul din ele nu are sensul „fără formă”)

• Gen 1: 21 „monştrii marini” -- tanninim sunt de fapt reptile mari, mitologice sau naturale, aşa cum este liwyathanul, vieţuitoare acvatice, dar nu neamărat marine. Şi de ce „monştri” ? Monstruozitatea este concepută ca o abatere de la legile naturii. Chiar dacă expresia se foloseşte în limbajul actual, aceasta nu exprimă exact intenţia autorului.

• Gen 3:6 „care era cu ea” – este o eroare clasică, provenită dintr-o forţare literalistă a expresiei ebraice לאשׁה עמה lə-iššah immah (lit. „bărbatului ei cu ea”), adăugând în traducere „care era”. Prin comparaţie cu v. 12, înţelegem că adăugarea acestei expresii („cu ea” / „cu mine”) nu este o precizare a locului, ci a relaţiei. Este o subliniere a calităţii de tovarăş de viaţă. În acest caz, precizarea „care era lângă” este derutantă, pentru că presupune că bărbatul era prezent acolo lângă femeie, în timp ce ea avea conversaţii spirituale cu o reptilă, fără ca Adam să reacţioneze în vreun fel. Cazul ar fi perfect pentru scenarii umoristice, dar nu pentru înţelegerea Scripturii. Există traducători care au înţeles bine şi au găsit soluţii acceptabile, vezi Vulgata (viro suo > ACF, ARA, ARC, BRP, NVI, R60, R95, SRV), TNK (iudaică), BBE, DRA, RSV, DRB, etc.

• Gen 3: 15 „El îţi va zdrobi capul” – referentul pronumelui הוא  hu’ este זרע  zéra‘, un substantiv colectiv („sămânţă”, descendenţi, urmaşi). Dacă „zera” este tradus cu „sămânţă” (care în româneşte este feminin), atunci pronumele hu’ trebuie să fie tradus cu „ea” (sămânţa). Dacă traducem cu „el”, nu mai este traducere, ci interpretare, limitată arbitrar la exegeza creştină clasică (aplicaţia profeţiei exclusiv la Christos, cf. Ap 12), dar Pavel o aplică în aceeaşi măsură şi la „fraţii mai mici” ai lui Christos, fiii aceleiaşi Biserici (Rom 16:20; cf. Ap 12:17).

• Gen 3:22-24 traduce ebraicul אדם’adam (om, specia umană, oameni, omenire) ca un nume propriu (Adam), lăsând impresia că numai bărbatul a fost exilat din paradis...

• Gen 4:1.17 eufemismul ebraic tradus în mod literal („a cunoscut-o”) nu este natural în limba română, care nu l-ar fi cunoscut decât prin intermediul traducerilor biblice literaliste.

• La fel şi în Gen 19:5, „ca să-i cunoaştem!” (în vorbirea sodomiţilor) sau în v. 8 „n-au cunoscut bărbat”.

• Gen 4:14 „din moment ce...” -- un colocvialism modern, care nu stă bine în gura lui Cain.

• Gen 4:15 „Dumnezeu a pus un semn pe Cain” (prepoziţia lə-  înseamnă „lui", „pentru" etc., niciodată „pe"; iar verbul śīm  nu înseamnă doar „a pune"; el este adesea tradus cu a hotărâ, a fixa, a rândui, a da, în ciuda faptului că o serie de traduceri onorabile au preferat varianta de mai sus. Cornilescu tradusese mai bine aici.

• Gen 6:3 „totuşi anii lui vor fi” -- De ce, acest „totuşi” ? Textul vrea să spună că longevitatea neobişnuită menţionată în context (cf. cap. 5) va fi drastic scurtată la 120 de ani. În textul ebraic aici nu există nici o particulă care să fie tradusă cu "totuşi", nici Septuaginta sau Vulgata nu introduc aici o particulă adversativă / concesivă. Este adevărat că şi Cornilescu are aici un "totuş", probabil după unele modele occidentale (cf. KJV "yet"; NAS "nevertheless"), dar acest sens este cel puţin discutabil.  

• Gen 18:3 s-a tradus cu „Stăpâne” (Adonai), ca şi cum ar fi recunoscut deja că este Domnul, deşi se poate citi foarte bine adoní (domnul meu). Masoreţii au făcut o treabă excelentă, dar nu trebuie urmaţi orbeşte. În multe cazuri au greşit.

• 2Rg 9:1 „sticluţă” (era mai degrabă un mic recipient de ceramică, nu de sticlă; trebuie găsit alt termen, dacă se poate).

• Ps 119:1 „integri în căile lor, care umblă după Legea DOMNULUI” – corect tradus, dar sunt probleme de stil: „a umbla” (cu sensul de a se purta, a trăi) şi „căile” (=purtări) sunt ebraisme improprii limbii române, deşi pot fi înţelese; dar nu fac parte din acelaşi registru cu sinonimul „integri” care este imediat precedent. Această problemă stilistică este o permanentă ameninţare în cele mai multe cazuri de modernizare a limbajului în traducerea Bibliei şi recunosc că adesea este o dificultate serioasă. 

• Is 7:14 „fecioara” – aici nu se precizează de ce s-a preferat varianta din LXX. Se potriveşte mai bine în context? Sau doar pentru că aşa citează Matei? În acest caz, îndreptăm toate locurile din VT care sunt citate diferit în NT? a se vedea http://tornafratre.blogspot.com/2008/11/profeia-despre-emanuel-din-is-714-este.html

• Dan 7:10 „s-a ţinut judecata”  (cf. Cornilescu). În textul aramaic, dina’ yătib = s-a aşezat (NU „s-a ţinut”) curtea / completul de judecată.

• Dan 8:19 „vremea de apoi a indignării” – dezacord stilistic între „vremea de apoi” şi „indignare”. „Ziua mâniei” nu poate deveni, stilistic vorbind, ziua „indignării”.

• Lc 23:42-43 „când vii (notă: când ajungi) în Împărăţia Ta”. Dacă „împărăţia” aceasta ar fi un loc cosmic, atunci traducerea ar fi potrivită. Dar „împărăţia” este în primul rând regalitatea sau domnia Lui asupra lumii noastre, în al doilea rând domeniul, cuprinzând pe cetăţenii Noului Ierusalim şi, după coborârea Cetăţii pe pământ, întreaga lume restaurată (Dan 7:13-14; Lc 19:12; Ap 19:11-12). Expresia hotan elthe se foloseşte cu sensul „când vii /vei veni” (Pr 18:3; Ier 17:6.8; Ez 17:12; 24:24; Lc 14:10; In 15:26; 16:4; 1Cor 16:2; Ap 17:10), în mod specific cu privire la a doua venire a lui Iisus (Mc 8:38; Lc 9:26; In 4:25; 7:31; 2Tes 1:10). Tâlharul nu a vrut să spună „când vei ajunge în împărăţia Ta de sus”, ci s-a referit la ceea ce Christos predicase, la o împărăţie care urma să vină, şi care în sens spiritual deja venise. Nicăieri nu prezintă Scriptura decesul cuiva ca „intrare în împărăţie”. Următoarea replică, a lui Iisus, este de asemenea tradusă problematic, din cauza ortografiei preferate de editorii textului grecesc: „îţi spun [CĂ] astăzi vei fi cu mine”. Singura consolare este că, probabil, toate traducerile redau la fel acest sens aici. Dar nu este corect din punct de vedere sintactic (dacă autorul ar fi dorit sensul acesta, s-ar fi exprimat: „lego soi, hoti semeron met’ emou ese”, adăugând conjuncţia hoti, ca în Mc 14:30; Lc 4:21; în timp ce conectarea adverbului astăzi [semeron] cu predicatul anterior este naturală în ebraică, probabil şi în aramaică (cf. Dt 5:1; 30:18). TOB (Traduction oecumenique de la Bible) a fost mult mai atentă la Lc 23:43:

Traducerea NTR, ca de altfel majoritatea traducerilor intră în conflict în acest caz, atât cu contextul literar, cât şi cu cel istoric. În dimineaţa învierii, Iisus declară că încă nu Se dusese la Tatăl: In 20:17. Dacă NTR ar fi luat exemplul bun al TOB, ar fi fost prima traducere corectă a acestui text în limba română. Ar fi fost acceptabilă şi soluţia lui Viorel Raţiu în traducerea sa în general extravagantă (Noul Testament, Arad 2007, p. 98), care adaugă următoarele la subsol: „sau: Adevărat îţi zic astăzi: vei fi cu Mine în Paradis.”

• Ioan 8:1-11. Nota de subsol arată că pasajul lipseşte din cele mai timpurii şi mai importante manuscrise, dar nu explică informaţia aceasta, lăsând pe cititor cu suspiciunea că relatarea ar putea fi legendară sau o interpolare omenească. 

• Există încă formulări imperfecte din punct de vedere literar, de exemplu: FA 9:2 „cei care aparţin Căii” (nu sună româneşte); Rom 8:3 „întrucât [Legea] era slăbită de fire” (era cumva slabă de fire?);

• Rom 4:5 „îndreptăţeşte pe cel neevlavios”. Propun „vinovat”; „neevlavios” mi se pare derutant, nu reiese ideea distinctă că Dumnezeu îndreptăţeşte pe păcătosul care crede, ci pare ca şi cum s-ar afirma că Dumnezeu îi justifică pe cei care sunt neevlavioşi. Nu este obligatoriu să luăm sensul etimologic al termenilor. „Asebes” înseamnă adesea şi „nelegiuit”, iar aici se poate traduce bine cu „vinovat”, „păcătos” (cum traduce şi Peşitta). Păcătos / vinovat este orice om, şi se poate uşor aplica la trecutul sau la vinovăţia cu care cineva vine la Dumnezeu, în timp ce neevlaviosul este mai degrabă un om care nu vrea să aibă de a face cu religia, nu are înclinaţii spirituale sau respect de cele sfinte.

• Rom 5:4 „răbdarea produce caracter matur”. Mai degrabă „caracter” (fără matur), sau mai degrabă, „experienţă”. În mod direct, se referă la calitatea cuiva care a fost probat şi s-a dovedit vrednic.

• 1 Tim 1:9-10 referirea aceasta la ucigaşi de tată şi de mamă, apoi ucigaşi de oameni este stranie, chiar dacă textul grecesc ar părea s-o confirme. Tata şi mama nu sunt oameni? Termenii folosiţi în acest caz (patroloai kai metroloai) sunt unici în literatura biblică, iar sensul lor etimologic nu se referă în mod direct la ucidere, ci la maltratare (cf. vb. aloao = a bate grâul); „pentru negustorii de sclavi” – nu era condamnat de societate comerţul cu sclavi, în timp ce această listă de păcate se referă (în ordine decalogică) la acele fapte care erau condamnate cu moartea de legea iudaică. De exemplu, răpirea unei persoane (pentru a o vinde ca sclav sau pentru alte scopuri care implică privare de libertate) era pedepsită cu moartea de legea mozaică (Ex 21:16).

• 1Tim 3:3 „supraveghetor” (?). Este important ca cititorul să înţeleagă imediat despre ce funcţie este vorba. Episcopul / presbiterul era în fapt pastorul, indiferent de nuanţele termenilor de episcop sau prezbiter.

• Ev 6:12 „fiţi imitatori ai celor ce...” cf. 1Cor 11:1. Traducerea este exactă, dar nu sună bine în româneşte: „a fi imitator al...” nu se întâlneşte nicăieri, noi spunem „a imita pe...”

• Ev 9:10 „există până la stabilirea noii ordini” (stilistic nu-mi sună bine, pentru că expresia are conotaţie politică sau conspiranoică)

• Ev 9:12.13 de ce tragos este tradus „capră”, în loc de „ţap” (numai în engleză se face confuzia, ceea ce înseamnă că este o traducere stângace din engleză).

• Ev 9:28 „Îl aşteaptă cu nerăbdare”. Adaosul acesta („cu nerăbdare”) creează tensiuni inutile cu alte afirmaţii biblice: vezi Iac 5:7-8 „aşteaptă cu răbdare”.

• 1Pt 2:18 „fiţi supuşi.... cu toată frica”. În Ef 5:33, „frica” aceasta a fost mai bine tradusă cu „respect”.

• 1Pt 3:19 „a predicat duhurilor din închisoare”. Când verbul kerysso se referă la Evanghelie şi la Cuvânt, având ca adresanţi oamenii, în mod natural înseamnă „a predica”, „a propovădui”. În acest caz însă, indiferent cum am identifica aceste spirite (fantome ale decedaţilor sau spirite demonice), nu poate fi vorba de predicare, pentru motive evidente oricui citeşte Biblia. Sensul de bază al lui kerysso este: a anunţa, a face public, a da de veste, a proclama, a-şi striga victoria.

• 2Pt 2:4 „i-a aruncat în Iad” Aici este o problemă lingvistică: tartarosas înseamnă că „i-a aruncat în Tartar”, un loc mitologic, folosit aici, poetic, ca închisoare a demonilor până la judecată. Nu este vorba de „iad”, care este „locul” de ispăşire a pedepsei judecăţii.

• Ap 10:6 amânare (chronos). Este posibil ca în unele cazuri chronos să aibă sensul de „răgaz”, dar cazurile sunt extrem de rare (lexiconul BAG menţionează Ap 2:21). Totuşi, observarea faptului că întreaga scenă vizionară este o replică la cea din Daniel 12:6-12, unde cuvintele sunt rostite de Aceeaşi fiinţă cerească (cf. Dan 10:5-6), şi se referă în mod exact la timp/vreme ca „timp profetic” (o vreme, două vremi, o jumătate de vreme, etc.). În Ap 10, Aceeaşi fiinţă jură cu mâna ridicată, exact ca în Daniel 12, şi cu aceeaşi formulă, că nu va mai fi nici o „vreme hotărâtă” (durată profetică)...”

Nota de subsol de la Apocalipsa 1:10.

Concluzii practice

Alte observaţii recente asupra NTR

Curs de hermeneutică, Prof. Octavian Baban